Tibet, Lhasa, Potala. Pentru mine un Shangri-La al fotografiei, tarâmul interzis. Pâna într-o zi...

L-am rugat pe Tensin’, ghidul nostru tibetan, sa ajungem la baza colinei de 170 de m dimineata devreme, pentru a prinde o lumina cât mai buna. Aveam sa aflu ca rezervarile pentru acces se fac cu mult timp înainte, nu atât din cauza turistilor (care oricum nu sunt foarte multi) cât mai ales a pelerinilor veniti din toate partile Tibetului sa viziteze, dar mai ales sa aduca ofrande, într-unul din cele mai sfinte locuri din Tibet: Palatul Potala, palatul de iarna a lui Dalai Lama. 

În curtea de la baza colinei pe care este construit palatul, totul se transforma brusc. Am iesit din furnicarul si zumzaiala unui oras care nu mai este demult unul interzis, intrând în linistea, calmul, atmosfera solemna a unui loc sfânt, pentru ca asa era considerata pâna 1959 resedinta de iarna a lui Dalai Lama. Este una din cele mai carismatice constructii ale lumii, care, pana la contruirea zgarienorilor din New York, poate fi considerata cea mai înalta cladire din lume, este edificiul care simbolizeaza pe deplin Tibetul.

O lumina scapata printre norii ce amenintau cu ploaia îmi precipita actiunea, pregatesc la repezeala camera si fara sa stau prea mult pe ganduri trag cateva cadre sa fiu sigur ca nu ratez momentul. Vazând ca lumina persista îmi pregatesc trepiedul, aleg un loc de statie în asa fel încât dârele de lumina de pe caldarâmul din fata mea sa intre în compozitia de linii frânte care se continua cu treptele care urca catre Palat. Contrastul din primul plan datorat luminii diminetii - oblica, joasa, puternica - se reia si în partea de sus a imaginii accentuând jocul volumelor, spatialitatea imaginii si se inchide pe cerul plumburiu desenat ca un decor dramatic. Trag cadre de sine statatoare dar fac si o panorama. Un astfel de moment nu se rateaza.

Situat pe colina Marpo Ri (Muntele Rosu) din centrul capitalei tibetane Lhasa, Palatul Potala este probabil una din cele 7 minuni ale lumii contemporane, sau cel putin asa au votat-o cititorii ziarului USA Today. Insa in mod cert UNESCO îl aseaza în World Heritage List din 1994. Constructia Palatului incepe în timpul lui Lozang Gyatso, supranumit „Al Cincelea Marele Dalai Lama” în 1645 si se termina la 10 ani dupa moartea lui, in 1694. Legenda spune ca de teama ca lucrarile constructiei ar putea fi oprite la moartea celui mai mare Dalai Lama al Tibetului, calugarii ascund decesul timp de 10 ani, rolul acestuia fiind jucat de un calugar care-i semana leit. Una din ciudateniile constructiei este turnarea de cupru la temelia palatului pentru a rezista cutermurelor de pamant. Însa Palatul Potala trebuie vazut pentru a fi înteles pe deplin. 

Cu foarte multi ani în urma, aveam depre Tibet o imagine foarte exotica data de singura mea sursa de informatii reale nealterate: micul dictionar eciclopedic Larousse al bunicului, editat în anii 30. Potala era infatisat ca într-o gravura de secol XIX, bine desenata dar cu o alura ireala. Primele fotografii le-am vazut acum vreo 28 de ani, cand abonat la primele reviste de fotografie venite din State, a aparut un articol cu o fotografie celebra a unui mare fotograf american Galen Rowell: Curcubeu deasupra Palatului Potala. Imaginea e socanta, fascinanta si imposibil sa nu te marcheze...