Zilele trecute postam pe FB o imagine primita de la un amic, care si el o primise de la alt amic. Lantul slabiciunilor inca functioneaza si cateodata produce surprize placute, chiar neasteptate.
Pe tavanul unei lodge din Pheriche — localitate de pe Valea Khumbu, unul dintre ultimele sate inainte de a ajunge la deja celebra tabara de baza a Everestului — exista obiceiul ca diverse grupuri de trekkeri, asa cum eram si noi in 2014, sa lase un semn al trecerii sub forma unui tricou al „expeditiei”, pe care se semneaza toti membrii grupului. Surpriza a fost ca, dupa 12 ani, tricoul grupului nostru era tot acolo, iar fotografia primita exact acest lucru il ilustra. Le-am aratat-o membrilor grupului, s-au bucurat, iar unii uitasera deja de acest mic amanunt pe care niciunul dintre noi nu-l vedea ca pe un semn peren.
Tricoul PhotoTOUR-ului din 2014, fotografiat in 2026 intr-o lodge din Phortse
Dar tura din 2014 a mai avut surprize, si inca nu mici. Sa va povestesc…
Dupa zborul de la KTM la Lukla, intarziat cu o zi din cauza conditiilor meteo nefavorabile si cu amanari chiar in dimineata plecarii — cand semnalul imbarcarii ne-a prins rozand cate o ciozvarta de pui —, si dupa noaptea petrecuta la Phortse, am ajuns la Namche Bazar, unde am dormit doua nopti. Popasul prelungit de la Namche se datora unei necesare zile de aclimatizare.
Pentru mine, Namche Bazar este un loc de legenda pe care l-am descoperit citind infrigurat, in adolescenta, cartea lui Hillary, Inalta Aventura. Este un loc in care, la acea vreme (era inainte de '89), nu ma gandeam ca voi ajunge vreodata. Apoi, in 2007, cand am ajuns prima data, citeam la fel de infrigurat In aerul subtire a lui Krakauer, cautand chiar la fata locului spatiile descrise, cum ar fi magazinul lui Tsedam Sherpa, „International Mountain Equipment”.
Conducand o tura de trekking axata pe fotografie — cei care nu stiu despre ce este vorba pot vizita site-ul meu PhotoTOUR —, evident ca in ziua de aclimatizare, primul lucru, inainte chiar de micul dejun, a fost fotografia de la rasarit. Stiam deja din turele anterioare locul cel mai bun pentru un rasarit de unde se vede Everestul. Un ciot din el, dar se vede. Ca si mine in prima tura din 2007, participantii sunt dornici nu numai sa faca o fotografie la rasarit, dar si sa vada pentru prima data Everestul — un varf bine ascuns daca te uiti dinspre sud, dupa muchiile inalte ale masivelor Thamserku, Ama Dablam si Nuptse.
Plecam pe intuneric, la lumina frontalelor, pe o poteca ce inconjoara Namche pe partea superioara si avem o imagine splendida cu cerul ce prindea a se lumina catre rasarit si cu orasul cufundat inca in somn. Doar noi pe poteca, simtind fiecare pas pe care-l facem in ritmul respiratiei inca neadaptate la altitudine. Un pas — inspiratie, alt pas — expiratie; ochii in pamant, ca sa nu te demoralizezi vazand cat mai ai de urcat. Ajungem la unitatea militara, langa gardul careia fixam trepiedele. Urgen, ghidul nostru, le sopteste ceva sentinelelor si prezenta noastra este aprobata.
Inainte de toate, privirile sunt atrase ca de un magnet catre creasta Nuptse, in spatele careia isi iteste capul Everestul. Nu este impunator, ci are alura unui prunc ce se joaca de-a v-ati ascunselea. Dar este EVEREST. Iar cand il vezi prima oara, zau ca te ia cu fiori — nu de teama, ci de bucurie ca in sfarsit l-ai vazut pe Maria Sa, Muntele Muntilor. Trece fiorul, se desfac trepiedele, prin aer circula cuvinte scurte, ca: unsprezece, o secunda, polarizare, mirror lock-up, white balance — chestii din astea de fotografi „obsedati” :).
Habar n-am cand a ajuns soarele la noi, dar toti aveam zambete largi.
Observam langa noi o constructie ce pare a fi un zid nou si o carpa sub care, evident, se afla un monument. Dupa o scurta discutie a lui Urgen cu militarii, aflam ca este intr-adevar un monument, dar militarul nu stia nimic mai mult. Trecem cu vederea si ne strangem trepiedele ca sa dam stomacului ofranda de dimineata.
De undeva dinspre Lukla se aude un zgomot de bondar care apoi se transforma in uruit de elicopter, iar la final, deasupra noastra pluteste ditamai namila de elicopter de transport, care isi gaseste usor „H”-ul corect. Din el coboara personaje care par a fi personalitati. Urgen face cercetari: sunt din conducerea Himalayan Trust. Hopaaaa! Ne decidem sa asteptam, sigur va fi ceva sub carpa cu monumentul.
Ceremonia de dezvelire a monumentului Tenzing Norgay, Namche Bazar 2014
Ceremonia de dezvelire a monumentului Tenzing Horgay, Namche Bazar 2014
Ceremonia de dezvelire a monumentului Tenzing Norgay, Namche Bazar 2014: Peter Hillary si Jamling Tenzing Norgay
Ceremonia de dezvelire a monumentului Tenzing Norgay, Namche Bazar 2014: Norbu Tenzing Norgay, Peter Hillary si Jamling Tenzing Norgay
Ceremonia de dezvelire a monumentului Tenzing Norgay, Namche Bazar 2014: Norbu Tenzing Norgay si Jamling Tenzing Norgay
Ceremonia de dezvelire a monumentului Tenzing Norgay, Namche Bazar 2014:, Echipa PhotoTOUR si un alt grup de romanni, singurii spectatori in afara invitatilor si organizatorilor. Extraordinar loc de intalnire, coincidenta inedita.
Dupa o ora ne felicitam ca am nimerit-o la fix. Asistasem la un moment inedit: dezvelirea monumentului lui Tenzing Norgay, cu pioletul ridicat deasupra capului, ca in celebra fotografie a lui Hillary pe care o vazusem in Inalta Aventura. La ceremonie au fost prezenti si cei doi fii ai sai, Norbu si Jamling, care s-au urcat pe soclu pentru a face o fotografie alaturi de ilustrul lor tata, alaturi de Peter, fiul lui Edmund Hillary.
Am ajuns la fix la hotel… pentru pranz!