Soferului nostru, un tibetan de 28 de ani, ii place viteza. Contrar tuturor asteptarilor mele, in Tibet, soseaua asfaltata ca in palma, urca pana peste 5200 m. Masina se lanseaza greu, normal pentru un Landcruiser de 20 de ani, dar si cand o face, are unde se desfasura pe liniile drepte de pe platoul tibetan. Doar la cativa kilometri in departare se vad muntii golasi care inchid perspectiva. Reteaua de drumuri din Tibet este impresionanta gandindu-ma ca a fost construita in doar cativa ani si la o asemenea altitudine. Portiuni din “Autostrada Prieteniei” sunt inca in constructie. Traversand aceste portiuni ne dam seama de ce este in stare “tot terenul japonez”: vad de rau cu apa pana la portiere, noroi prin care se trece doar cu caminonul de santier, pante la 35 grade sau direct pe panta unui munte, fara sleauri, atunci cand soseaua este blocata pe kilometri din cauza asfaltarii. Iar cand ajunge din nou pe soseaua dreapta, soferul nostru o “calca” nu se incurca. Distantele sunt imense in Tibet, un teritoriu de 5 ori cat Franta. De la punctul de frontiera pana la muntele sfant Kailash – tinta calatoriei noastre – avem de strabatut peste 900 km. Este doar o mica parte din Tibetul de vest. O parcurgem in trei zile pentru ca ne-am rezervat timp sa ne oprim pe drum sa facem fotografii. Relieful este o combinatie de platouri – foste lacuri, acum secate - inconjurate de munti, prin care curge o retea destul de densa de rauri care-si au obarsia in ghetarii din Himalaya inalta. Din loc in loc, lacuri imense colorate straniu in turcoaz (datorita suspensiilor din apa de ghetar) isi schimba nuantele dupa cum bate soarele. In zonele udate de rauri sau in apropierea lacurilor vegetatia ierboasa este saracacioasa tipic desertica. Desi putina, aceasta sustine turmele tibetanilor care uneori te coplesesc prin numarul lor. S-a intamplat sa vedem turme imprastiate pe suprafete enorme. M-am intrebat cum reusesc pastorii sa le supravegheze pe asemenea imensitati. Sunt multe zone mlastinoase in care smarcurile suculente aduna animalele domestice si salbatice laolalta.

Versantii muntilor care inchid aceste platouri sunt complet lipsiti de sol. Subsolul este expus capriciilor naturale dar pentru ca precipitatiile sunt foarte rare degradarea nu este foarte vizibila. In schimb cromatica este naucitoare. Pe acelasi versant mineralele subsolului sunt expuse vederii si coloreaza muntele de la alb stralucitor la rosu aprins sau chiar verde. Parca toata geologia Terei si-a propus sa-si etaleze bogatia si diversitatea pe acesti versanti din Tibet.

Desi nu stie engleza, soferul s-a prins din prima cand vrem sa oprim. Dar de data aceasta aproape am strigat cand am trecut pe langa micul lac in care se oglindeau muntii portocali-rosietici din spate. Siluetele catorva cai pascand la marginea lacului, cromatica apei si reflexiile muntilor erau parca aranjate cu mana. Imposibil de ratat un asemenea cadru. Tresarind la auzul strigatului meu soferul a franat brusc de parca cine stie ce s-ar fi intamplat. M-am jenat un pic ca am strigat asa tare dar peisajul m-a luat prin surprindere. Am sarit din masina si cu tele deja montat pe camera am mers inapoi cateva sute de metri sa fiu in pozitia cea mai buna. 200 mm nu ajungea, am mai montat convertorul de 1,4 si asa am ajuns la o focala convenabila. Am lucrat cu diafragma destul de inchisa pentru a avea o profunzime de camp cat mai mare. Vroiam claritate pe cat mai multe planuri din imagine. Din graba de a nu pierde caii nu am folosit trepiedul incercand sa am o priza cat mai buna la camera, cu coatele lipite de corp. A fost nevoie de filtru de polarizare pe care l-am rotit in asa fel incat sa existe reflexie pe suprafata apei dar totodata sa reduc lumina parazita si culorile sa fie cat mai saturate. Ca la orice subiect cu elemente in miscare (de data aceasta caii) se trag cateva zeci de cadre pentru ca niciodata nu stii daca nu cumva urmatorul nu e mai bun decat cel abea tras. Am petrecut 20-25 de minute pe margine lacului. Dupa ce caii s-au indepartat ne-am reluat locurile in Landcruiser-e iar soferul nostrun a “calcat-o” cu suta, doar nu era sa rateze tocmai aceasta linie dreapta. Am o vaga banuiala ca l-am frustrat cu atatea opriri ☺.

Travesez bulevardul larg din fata hotelului, intru pe stradutele înguste si întortocheate si dupa 20 de minute în care am strabatut Barkor, partea veche a Lhasei, iata-ma în piata din fata templului Jokhang. Este cea mai importanta si sfânta manastire buddhista de pe cuprinsul Tibetului, în traducere însemnând “casa lui Buddha”. Intru în fluxul uman care face “kora”, procesiune pedestra a pelerinilor, ce ocoloste locul sfânt în sensul acelor de ceasornic. O strada circulara, croita în jurul manastirii veche de 1400 de ani, înlesneste ritualul pelerinilor. Multi dintre ei au facut drumul pe jos, din cele mai îndepartate colturi ale Tibetului, pentru a ajunge la Jokhang. Dupa îndeplinirea korei pelerinii fac “puja”, o suita de actiuni prin care-si exprima credinta si devotamentul pentru Buddha: oferirea de ofrande, incantatii si prosternari. Pentru majoritatea tibetanilor, pelerinajul la Lhasa este un eveniment unic in viata care-i ajuta la imbunatațirea karmei în viaaa prezenta si viitoare. Cei foarte credinciosi fac korasi puja în acelasi timp: îsi înalta bratele deasupra capului, rostesc o mantra, apoi se întind cu fata la pamânt pentru a face din nou trei pasi si a repeta prosternarile dând ocolul manastirii de mai multe ori în cursul unei zile.

“If anything is worth doing, do it with all your heart.”

— Buddha

Fumul aromat al jnepanului ars pe altare inunda piaaa alungând spiritele rele. În atmosfera stranie a luminii de dupa-amiaza, filtrata de fumul albicios al ofrandelor, caut Casa celor 10.000 de candele: o cladire extrem de joasa, unde se spune ca ard în permanenta miile de candele din unt de yac, ofranda adusa lui Buddha de catre pelerini ajunsi la Jokhang. De câteva ori pe zi, o echipa de 4 credinciosi schimba candelele consumate cu unele pline cu untul de yak. Cobor într-un demisol întunecos, intru în antecamera unde îmi las rucsacul foto si apoi în camera candelelor. Ma izbeste o caldura de furnal si ma intreb daca la asa o temperatura camera foto mai lucreaza. Câteva gauri laterale de aerisire si doua decupaje în acoperis permit primenirea aerului. Pe acolo intra si putina lumina în camera neagra de funingine. Dupa ce ochii se obisnuiesc cu lumina ciudata de la cele cateva mii de candele, realizez atmosfera halucinanta a locului. Încerc o expunere de proba. Trebuie sa ridic ISO la 2000 pentru a compensa lipsa luminii. Pe camera am montat superangularul 17-35 mm iar locul îngust îmi permite doar folosirea celei mai scurte focale. În interior lumina este stranie, o combinatie între lumina albastra venita de sus prin fantele de aerisire si cea galbena a candelelor. Stabilesc balansul de alb la 3200 K si fac o expunere de calibrare. Cele doua culori complementare si balansul de alb aduc imaginea în concordanta cu locul si spiritul acestuia. Îmi aleg o diafragma suficient de închisa pentru a avea profunzinea necesara si un timp destul de scurt pentru a trage din mâna : f=9; t= 1/80’’. Din când în când ies afara din camera supraîncalzita sa iau o gura de aer ceva mai oxigenat. Îngrijitorii se amuza de inadaptarea de care dau dovada. De parca nu era deajuns ca, pe langa cei 3700 m altitudine cât are Lhasa, sa se mai adauge si lipsa oxigenului din cauza celor 10.000 de candele. Intru din nou cu unul din îngrijitori care face o inspectie pentru întretinerea candelelor. Constata ca nici una nu este stinsa, lucru explicabil prin devotamentul cu care tibetanii buddhisti îsi îndeplinesc ritualurile. Urmaresc pesonajul prin încaperea întunecoasa si încinsa la extrem. Tacticos îndreapta fitilele candelelor care nu ard cum trebuie dând ocol camerei subterane. Constat ca la a doua încercare atmosfera pare ceva mai suportabila. Sunt foarte atent unde si cum pasesc. Pe jos, untul de yac face podeaua extrem de alunecoasa. Este atât de cald încât untul, care este împrastiat peste tot, sa fie lichid oriunde s-ar afla: pe jos, pe politele cu candele sau în vasele de depozitare. Am iesit de acolo cu semtimentul unei purificari prin foc: la propriu!