Travesez bulevardul larg din fata hotelului, intru pe stradutele înguste si întortocheate si dupa 20 de minute în care am strabatut Barkor, partea veche a Lhasei, iata-ma în piata din fata templului Jokhang. Este cea mai importanta si sfânta manastire buddhista de pe cuprinsul Tibetului, în traducere însemnând “casa lui Buddha”. Intru în fluxul uman care face “kora”, procesiune pedestra a pelerinilor, ce ocoloste locul sfânt în sensul acelor de ceasornic. O strada circulara, croita în jurul manastirii veche de 1400 de ani, înlesneste ritualul pelerinilor. Multi dintre ei au facut drumul pe jos, din cele mai îndepartate colturi ale Tibetului, pentru a ajunge la Jokhang. Dupa îndeplinirea korei pelerinii fac “puja”, o suita de actiuni prin care-si exprima credinta si devotamentul pentru Buddha: oferirea de ofrande, incantatii si prosternari. Pentru majoritatea tibetanilor, pelerinajul la Lhasa este un eveniment unic in viata care-i ajuta la imbunatațirea karmei în viaaa prezenta si viitoare. Cei foarte credinciosi fac korasi puja în acelasi timp: îsi înalta bratele deasupra capului, rostesc o mantra, apoi se întind cu fata la pamânt pentru a face din nou trei pasi si a repeta prosternarile dând ocolul manastirii de mai multe ori în cursul unei zile.
10.000 candles
“If anything is worth doing, do it with all your heart.”
Fumul aromat al jnepanului ars pe altare inunda piaaa alungând spiritele rele. În atmosfera stranie a luminii de dupa-amiaza, filtrata de fumul albicios al ofrandelor, caut Casa celor 10.000 de candele: o cladire extrem de joasa, unde se spune ca ard în permanenta miile de candele din unt de yac, ofranda adusa lui Buddha de catre pelerini ajunsi la Jokhang. De câteva ori pe zi, o echipa de 4 credinciosi schimba candelele consumate cu unele pline cu untul de yak. Cobor într-un demisol întunecos, intru în antecamera unde îmi las rucsacul foto si apoi în camera candelelor. Ma izbeste o caldura de furnal si ma intreb daca la asa o temperatura camera foto mai lucreaza. Câteva gauri laterale de aerisire si doua decupaje în acoperis permit primenirea aerului. Pe acolo intra si putina lumina în camera neagra de funingine. Dupa ce ochii se obisnuiesc cu lumina ciudata de la cele cateva mii de candele, realizez atmosfera halucinanta a locului. Încerc o expunere de proba. Trebuie sa ridic ISO la 2000 pentru a compensa lipsa luminii. Pe camera am montat superangularul 17-35 mm iar locul îngust îmi permite doar folosirea celei mai scurte focale. În interior lumina este stranie, o combinatie între lumina albastra venita de sus prin fantele de aerisire si cea galbena a candelelor. Stabilesc balansul de alb la 3200 K si fac o expunere de calibrare. Cele doua culori complementare si balansul de alb aduc imaginea în concordanta cu locul si spiritul acestuia. Îmi aleg o diafragma suficient de închisa pentru a avea profunzinea necesara si un timp destul de scurt pentru a trage din mâna : f=9; t= 1/80’’. Din când în când ies afara din camera supraîncalzita sa iau o gura de aer ceva mai oxigenat. Îngrijitorii se amuza de inadaptarea de care dau dovada. De parca nu era deajuns ca, pe langa cei 3700 m altitudine cât are Lhasa, sa se mai adauge si lipsa oxigenului din cauza celor 10.000 de candele. Intru din nou cu unul din îngrijitori care face o inspectie pentru întretinerea candelelor. Constata ca nici una nu este stinsa, lucru explicabil prin devotamentul cu care tibetanii buddhisti îsi îndeplinesc ritualurile. Urmaresc pesonajul prin încaperea întunecoasa si încinsa la extrem. Tacticos îndreapta fitilele candelelor care nu ard cum trebuie dând ocol camerei subterane. Constat ca la a doua încercare atmosfera pare ceva mai suportabila. Sunt foarte atent unde si cum pasesc. Pe jos, untul de yac face podeaua extrem de alunecoasa. Este atât de cald încât untul, care este împrastiat peste tot, sa fie lichid oriunde s-ar afla: pe jos, pe politele cu candele sau în vasele de depozitare. Am iesit de acolo cu semtimentul unei purificari prin foc: la propriu!